Free Web Templates Website Templates Website Design
 
Prezentare Dambovicioara
 
   

                          Acasa Dambovicioara Agrement Evenimente Contact Fotografii                  

         

    

    Comuna Dambovicioara se afla in partea de nord a  Muscelului in inima Carpatilor Meridionali. Este formata din satele Podu Dambovitei, Dambovicioara si Ciocanu si reprezinta o poarta principala prin care se face intrarea in Muntii Iezer-Papusa prin Valea Dambovitei, Muntii Piatra Craiului prin Valea Dambovicioarei precum si in Muntii Bucegi si Muntii Leaota prin Valea Cheii. Principalele obiective turistice ale zonei sunt: Rezervatia si Masivul Piatra Craiului, Cheile Dambovicioarei si Cheile Dambovitei (fac parte din cele 14 chei declarate patrimoniu natural), Pestera Dambovicioara si Cetatea Oratia. Un alt obiectiv important din punct de vedere cultural este Muzeul dramaturgului Paul Everac iar satul Ciocanu devine punctul de atractie al zonei datorita faptului ca drumul Podu Dambovitei - Dambovicioara - Ciocanu - Sirnea s-a asfaltat.

    Satul Podu Dambovitei, satul principal al comunei, este localizat pe drumul national DN 73, culoarul Rucar-Bran, la o distanta de 30 km fata de Campulung Muscel si 55 de km fata de Brasov. Numele satului este dat de stravechiul pod de lemn de peste Dambovita si mai apoi de vestitul pod de piatra din centru construit in timpul domniei lui Constantin Brancoveanu. In intersectia de langa acest pod de piatra gasiti drumul catre Cheile Dambovicioarei, cu o lungime de 5 km, satul Dambovicioara si Pestera Dambovicioara.  Urmeaza  Cheile Brusturetului si istoricul popas Brusturet de la poalele Pietrei Craiului.

    Zona dispune de o bogata si diversificata flora si fauna. Aceasta se incadreaza in zona padurilor de fag si conifere. Vegetatia zonelor carstice mai este reprezentata aici si de Garofita Pietrei Craiului, unica in lume, Floarea de Colt, ghintura galbena alaturi de sangele voinicului, etc. Principalele animale specifice zonei sunt capra neagra, declarata monument al naturii, ursul carpatin, vulpea, lupul, mistretul; dintr pasari intalnim: cinteza, mierla, gaita si cioara, uliul iar reptilele sunt reprezentate de soparle de camp si munte si vipera. Pesterile sunt populate cu lilieci si alte specii cevarnicole.

    Agroturismul  si turismul rural reprezinta activitati economice deosebit de importante in aceasta comuna, avand in vedere potentialul natural  si istoric al acesteia, activitati ce pot imbina intr-un mod armonios cadrul natural cu oferta de cazare  si servicii. Agroturismul zonei este puternic reprezentat de branzeturi. Cascavalul afumat, branza de burduf si telemeaua de oaie sunt specialitatile localnicilor. Pastravul la gratar, pastrama de oaie sau celebrii Papanasi cu branza dulce si dulceata de afine sunt alte retete ce le puteti savura in restaurantele din zona. Pentru cei ce doresc sa manance traditional, pe perioada verii, sunt invitati la stana unde pot avea un meniu ca "la mama acasa" reteta vedeta fiind BULZUL. Structura de cazare variaza de la case de de vacanta cu 3, 4 camere pana la pensiuni de o capacitate mult mai mare destinate grupurilor si taberelor de copii; dotarile fiind in functie de necesitatile si bugetul fiecarui turist.